Pe data de 26 noiembrie 2024, în cadrul Comisiei administraţie publică şi dezvoltare regională a fost audiat public Raportul anual de progres privind implementare a Proiectului de Înregistrare şi Evaluare Funciară.
În cadrul audierilor, Iuliana Paladi, specialistă în management financiar în cadrul proiectului și manager interimar, a prezentat raportul de progres, evidențiind realizările pe fiecare componentă a proiectului: înregistrarea primară a bunurilor imobile, evaluarea bunurilor imobile, consolidarea sistemului de administrare funciară și consolidarea capacității și managementul de proiect. S-au pus în discuţii aspecte legate de acoperirea geografică a lucrărilor, nivelul de executare, indicatorii principali, precum și provocările întâmpinate în procesul de implementare.
Printre provocările menționate s-au numărat informațiile incomplete de la autoritățile publice locale cu privire la deținătorii de terenuri, insuficiența capacităților din cadrul companiilor executante, lipsa listelor de inventariere a bunurilor proprietate publică și nerespectarea termenelor legale pentru consultări publice și avizarea documentelor.
Audierile au inclus o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia participanții au abordat aspecte specifice legate de implementarea proiectului la nivel local. Discuțiile au evidențiat necesitatea unei comunicări mai eficiente între instituțiile centrale, autoritățile publice locale și cetățeni pentru a asigura transparența și succesul proiectului. Comisia parlamentară va elabora un raport care va fi transmis autorităților responsabile de implementarea proiectului.
Puteți viziona înregistrarea ședinței pe www.privesc.eu