Comunicat
Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru în comun cu Instituția Publică Cadastrul Bunurilor Imobile a luat act de informațiile publicate de Centrul Național Anticorupție și Procuratura municipiului Bălți privind desfășurarea acțiunilor procesuale într-o cauză penală de rezonanță, care vizează mai multe persoane, inclusiv angajați din domeniul cadastral.
În acest context, subliniem că tratăm cu maximă seriozitate orice suspiciune de corupție sau de încălcare a cadrului legal și cooperăm deplin cu organele de urmărire penală, inclusiv prin furnizarea operativă a informațiilor și documentelor solicitate, în strictă conformitate cu prevederile legale.
Totodată, reafirmăm politica de toleranță zero față de corupție, conflict de interese și orice alte abateri de la normele de integritate.
Subliniem faptul că, implementăm în mod constant măsuri de consolidare a integrității, transparenței și conformității, pentru a preveni și descuraja orice forme de comportament necorespunzător în activitatea profesională.